Subiectul asteroizilor cu potenţial de coliziune cu Terra este mereu unul de actualitate. Mulţi oameni de ştiinţă le urmăresc traiectoria şi încearcă să le determine gradul de ameninţare pe care aceştia îl reprezintă pentru Pământ. De curând NASA Jet Propulsion Laboratory (JPL) a inaugurat un nou site web, numit Asteroid Watch, care se vrea a fi o resursă importantă de informaţii despre asteroizii şi cometele din preajma Pământului.
Site-ul furnizează publicului larg informaţii despre misiunile NASA destinate studiului cometelor, asteroizilor şi a obiectelor aflate în vecinătatea Pământului. Totodată, aici se vor găsi pe lângă noţiunile de bază despre aceste obiecte şi ultimele noutăţi în ştiinţa şi cercetarea lor. Ştiri despre obiectele din apropierea Terrei, descoperiri şi predicţii despre trecerea lor prin apropierea planetei noastre vor fi disponibile şi accesibile prin serviciile de widget şi RSS feed. De asemenea informaţii despre aceste obiecte sunt disponibile şi pe feed-ul de Twitter. Proiectul denumit Asteroid Watch va conţine şi link-uri spre site-urile ştiinţifice la care apelează chiar şi cercetătorii renumiţi în studiul asteroizilor.
Cei care sunt interesaţi de subiect sau care pur şi simplu doresc să cunoască mai mult în domeniul asteroizilor sunt invitaţi să viziteze site-ul la adresa de mai jos: Asteroid Watch site – http://www.jpl.nasa.gov/asteroidwatch
Un studiu publicat în prestigioasa revistă Nature ne arată faptul că suprafaţa unui asteroid se erodează şi se înroşeşte mult mai repede decât se credea anterior. Responsabilul pentru această “îmbătrânire” a asteroizilor este însuşi vântul solar. Această descoperire va ajuta astronomii să se folosească de modul în care arată un asteroid pentru a-i identifica trecutul său sau urmele impactului cu un alt asteroid.
Principala centură de asteroizi este o zonă ce conţine milioane de obiecte şi care se găseşte între Marte şi Jupiter. Dar cercetătorii de la Universitatea din Arizona au afirmat că ar trebui să fie mai mulţi asteroizi în acea zonă a sistemului solar decât au fost observaţi de cercetători. Asteroizii care lipsesc pot fi dovada unui eveniment care a avut loc 4 miliarde de ani în urmă, când planetele gigant ale Sistemului Solar au migrat înspre locaţia lor prezentă.
Nimic nu atrage mai tare atenţia ca un asteroid care loveşte Pământul. Asteroidul în cauză, 2008 TC3, era doar de mărimea unei maşini. Totuşi, vânătorii de asteroizi de la Catalina Sky Survey, de pe Muntele Lemmon, Arizona, i-au capturat imaginea în dimineaţa zilei de 6 octombrie 2008.



