Impact lunar – 9 octombrie 2009

În dimineaţa zilei de 9 octombrie 2009, sonda NASA LCROSS şi racheta Centaur se vor prăbuşi controlat pe suprafaţa Lunii.  Impactul celor două obiecte au scopul de a descoperi urme de apă îngheţată care s-ar putea afla pe solul craterului Cabeus. Craterul Cabeus este situat aproape de polul sud al Lunii.

Descoperirea resurselor de apă pe Lună este un lucru important atât ştiinţific cât şi economic. Costurile care implică transportarea unui litru de apă de pe Pământ pe Lună se ridică la aproape 30.000 de dolari. O sumă considerabilă pentru orice proiect care se vrea a fi dezvoltat pe Lună. Dacă NASA va găsi resurse de apă pe Lună, aceasta ar putea însemna enorm pentru viitori colonizatori ai săi. Pe lângă întrebuinţarea fizică a apei, molecula de apă poate fi folosită pentru producerea de oxigen sau de combustibil pentru rachete.

Urmele de apă vor fi căutate în cei doi nori de praf care se vor ridica după cele două impacturi. Telescopul spaţial Hubble, sonda LRO şi alte telescoape de pe Pământ vor monitoriza zona impactului pentru a depista urme de apă. Cercetătorii care se ocupă de această emisiune spun că norul de praf dislocat de impact va putea fi văzut chiar şi cu telescoapele care au apertura de 10 inci.

Vom putea urmări live momentul impactului în jurul orei 14:30 pe NASA TV.

Explorează Luna cu Astroclick – partea a II-a

După o scurtă perioadă de absenţă AstroClick revine cu partea a doua din seria “Explorează Luna cu AstroClick”. Suntem siguri că aţi reuşit să vedeţi primele trei cratere propuse, iar acum vom continua periplul lunar cu încă trei cratere.

1. Craterul lui Copernicus

Craterul lui Copernicus este una dintre cele mai faimoase formaţiuni lunare. Această zonă de impact este centrul unui sistem de raze care se întind pe o suprafaţă de 800 de km. Copernicus are o lăţime de 93 km. Din cauza adâncimii sale considerabile de 3750 metri, răsăritul şi apusul soarelui crează nişte jocuri de lumini şi umbre spectaculoase. Cel mai înalt vârf din interiorul craterului se ridică până la 1200 metri deasupra bazei craterului. Copernicus are o formă preponderent hexagonală.

2. Craterul Torricelli

Craterul Torricelli are o formă mai ciudată de pară. Această formă îşi are explicaţia prin faptul că partea sa vestică este deschisă şi comunică cu un alt crater mai mic. Ambele structuri se găsesc în partea superioară a unei formaţiuni circulare denumită Torricelli R. Craterul principal situat la est are o lungime de 11 km, iar întreaga formaţiune se întinde pe circa 23 de kilometri.

3. Craterul Gassendi

Craterul Gassendi este o formaţiune extrem de frumoasă şi interesantă ce măsoară 110 km lungime. Datorită particularităţilor sale spectaculoase ne va reţine atenţia cu siguranţă un timp îndelungat. Craterul Gassendi conţine un sistem complex de dealuri, rifturi şi munţi care dau personalitate craterului. La nord craterul Gassendi A comunică cu Gassendi B. Împreună cele două cratere dau impresia unui inel cu diamente.

Vă provocăm să exploraţi Luna în căutarea celor prezentate mai sus şi să rămâneţi aproape de AstroClick pentru următoarele părţi din Explorează Luna cu AstroClick. Pentru a vă uşura munca puteţi accesa această hartă lunară unde se regăsesc principalele forme de relief. Harta o puteţi descărca AICI.

Explorează Luna cu AstroClick – partea I

Satelitul natural al planetei noastre oferă de fiecare dată o nouă provocare pentru observatorii săi. De aceea multă lume este fascinată de relieful lunar de fiecare dată când îl priveşte prin telescop. Pentru toţi cititorii AstroClick, vă provocăm să ieşiti afară cu telescopul şi să încercaţi să localizaţi împreună cu noi 12 dintre cele mai frumoase locaţii lunare.

Deşi Luna plină poate fi fascinantă, totuşi această fază a Lunii nu este potrivită pentru observarea reliefului lunar. De aceea timpul cel mai propice de observaţii este după Luna Nouă până cu 2 zile înainte de Primul Pătrar şi cu 2 zile după Ultimul Pătrar până la Luna Nouă. Nu uitaţi că Luna este un obiect foarte strălucitor de aceea o sa aveţi nevoie de un filtru lunar pentru a putea să distingeţi mai bine detaliile de pe suprafaţa ei. Să începem dar călătoria printre cele mai frumoase “peisaje” selenare.

1. Craterul lui Arhimede

Craterul lui Arhimede se află la 30° latitudine nordică centrat între emisfera estică şi vestică. Craterul se află în interiorul Mare Imbrium, fiind cel mai întins crater din această zonă. Craterul are 83 de kilometri lăţime şi se întinde la nord-vest de cel mai mare lanţ muntos al Lunii, Munţii Apenninus.  Interiorul craterului este plan fără vreo proeminenţă şi se presupune că a fost inundat cu lavă. Marginile sale sunt brăzdate de urme de meteori. Printr-un telescop de 8-inci sau mai mare putem observa pe suprafaţa craterului alte formaţiuni mai mici de impact. Pentru o perspectivă mai bună asupra craterului, se recomandă observarea acestuia în jurul Primului Pătrar.

2. Sinus Iridium

Sinus Iridium sau Golful Curcubeelor se află pe partea de nord-west a Lunii şi se întinde pe 260 de km. La nord de Sinus Iridium se află lanţul muntos al Munţilor Jura. Cratere mici sunt presărate pe suprafaţa lină a lui Sinus Iridium. Cel mai mare dintre cratere poartă numele de Laplace A.

3. Craterul Clavius

Acest crater este al treilea ca mărime de pe partea vizibilă a Lunii. Craterul este vizibil cu ochiul liber şi se întinde pe 225 km. Sunt multe lucruri interesante de observat în acest crater. De exemplu lanţul de cratere mai mici care se găsesc în interiorul său. Dacă pornim de la peretele estic vom putea vedea craterul Oblong Rutherfurd ce măsoară 54 de km, urmat de Clavius D, C, N, J şi JA fiecare având de la 8 la 21 de km diametru. Pe lângă acestea, numeroase alte cratere mai mici se găsesc în acest crater cu adevărat spectaculos.

Vă provocăm să exploraţi Luna în căutarea celor prezentate mai sus şi să rămâneţi aproape de AstroClick pentru următoarele părţi din Explorează Luna cu AstroClick. Pentru a vă uşura munca puteţi accesa această hartă lunară unde se regăsesc principalele forme de relief. Harta o puteţi descărca AICI.

Supernovă descoperită de o adolescentă

Această poveste poate fi povestea oricărui tânăr astronom care iubeşte cerul şi care poate face diferenţa în astronomie chiar de la o vârsta fragedă. Deşi poate unii au concepţia greşită că vârsta are un cuvânt greu de spus în  descoperirile ştiinţifice, o tânăra de 14 ani din New York a dovedit lumii că oricine poate să fie un pionier, un deschizător de drumuri, un descoperitor de taine ale Universului.

Caroline Moore este o adolescentă ca oricare alta, dar lucrul ce o face specială este dragostea pentru cer. La vârsta de 10 ani a primit un telescop şi de atunci împreună cu tatăl ei a activat în diverse cluburi de astronomie. La vârsta de 14 ani, un om de ştiinţă întâlnit la clubul de astronomie i-a făcut o ofertă pe care nu a putut să o refuze. Caroline avea să facă parte dintr-o echipă care se ocupa cu descoperirea de supernove. După 6 luni de muncă, cerul i-a surâs tinerei şi astfel pe 7 noiembrie 2008 Caroline a descoperit o supernovă în galaxia UGC 12682.

Obiectul descoperit, botezat Supernova 2008ha, s-a dovedit a fi cea mai slabă supernovă descoperită până atunci. Ea era de o mie de ori mai puternică decât o novă şi totuşi de o mie de ori mai puţin strălucitoare decât o supernovă tipică. Au fost lansate mai multe ipoteze cu privire la descoperirea făcută şi la natura supernovei. Totuşi pe 18 noiembrie Ryan Foley (cercetător la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian) a confirmat că este vorba de o supernovă exclusând ipoteza unei greşeli. Chiar şi acum astronomii încă nu pot spune cu exactitate dacă este vorba de explozia unei stele masive sau a unei pitici albe.

Caroline a primit diferite premii şi distincţii pentru descoperirea sa, inclusiv onoarea de a fi numită Astronomul anului la categoria tineret. Descoperirea acestei supernove este un îndemn pentru toţi astronomii tineri şi nu numai să privească înspre cer şi să se bucure de misterele universului.

O lansare de-a dreptul frumoasă

Vineri, 28 august 2009, cu un minut înainte de miezul nopţii, naveta spaţială Discovery a fost lansată de pe rampa de la Centrul Spaţial Kennedy. Lansarea a fost spectaculoasă şi a fost fotografiată în toată splendoarea sa (fotografia din stânga). Discovery şi ISS se vor întâlni duminică, 30 august. Naveta transportă echipamente care vor utila laboratoarele de pe Staţia Spaţială Internaţională.

Încărcătura de la bord conţine printre altele unelte pentru studiul fizicii fluidelor, un congelator de laborator unde temperatura ajunge la -80 de grade şi echipamentul necesar pentru studiul unor materiale ca şi substanţele semiconductoare, ceramică, aliaje şi cristale aflate în condiţii de gravitaţie scăzută.

Misiunea marchează începutul tranziţiei de la asamblarea staţiei la folosirea ei pentru cercetarea ştiinţifică. Până acum membrii echipajului ISS-ului au fost ocupaţi cu construirea staţiei. Acum ei au mai mult timp pentru experimente stiinţifice.

Mereu în întuneric

De ani de zile oamenii de ştiinţă şi-au pus întrebări asupra existenţei unor anumite zone de pe suprafaţa lunară la care nu ajunge niciodată lumina Soarelui. Cu ajutorul Lunar Reconnaissance Orbiter, NASA a descoperit un astfel de loc aflat în beznă continuă. Este vorba de craterul Erlanger.

LRO a zburat la 10 km deasupra craterului şi a fotografiat interiorul său. Fotografia, aşa cum o vedem în partea stângă, a dezvăluit un întuneric etern. Craterul Erlanger se află lângă polul nord lunar. Din cauza faptului că axa de rotaţie a Lunii este înclinată cu 1,5 grade, lumina Soarelui nu poate trece de marginea craterului pentru a lumina interiorul acestuia.

Ce se află în interiorul unor astfel de cratere rămâne un mister. Unii spun că ar putea fi apă îngheţată. Temperaturile din interiorul craterului ar putea atinge -230 grade Celsius. Astfel ar putea fi suficient de frig pentru ca apa să rămână îngheţată pe fundul craterului. Gheaţa lunară ar putea fi o resursă de nepreţuit pentru viitoarele misiuni spaţiale. Pentru a afla mai multe despre acest crater, sondele LRO şi Chandrayaan-1 vor scana zona folosind sistemele radar de la bord. Astfel vom putea afla mai multe informaţii despre “comorile” ascunce ale lui Erlanger.

Furtună tropicală pe Titan

Cel mai mare satelit al lui Saturn, Titan, are în atmosfera sa nori asemănători cu  ai Pământului. Diferenţa este că din aceşti nori plouă metan lichid pe suprafaţa satelitului dând naştere la lacuri, râuri, câmpuri vaste de dune şi la o atmosferă ceţoasă portocalie.

În aprilie 2008, cercetătorii de la Universitatea din Arizona au observat un sistem noros extins care a apărut în zonele aparent uscate ale Tropicelor lui Titan. Norul s-a deplasat pe direcţia sud-est pe suprafaţa satelitului. Furtuna a generat foarte mulţi nori strălucitori în jurul latitudinii tropicelor. Această regiune se presupunea a fi uscată şi până atunci nu se mai văzuseră nori aici.

Evenimentul a durat o lună de zile şi are puternice implicaţii în înţelegerea ciclului hidrologic al lui Titan. Norii formaţi sunt situaţi aproape de ecuatorul satelitului, loc în care a aterizat Huygens, prima sondă de acest gen a Agenţiei Spaţiale Europene. Până în prezent s-a presupus că aceste zone sunt prea uscate pentru a facilita formarea de nori. Totuşi o activitate de dimensiunile unui adevărat uragan s-a desfăşurat mai bine de o lună de zile. Unele speculaţii susţin că o erupţie ar putea fi cauza unei astfel de activităţi atmosferice neobişnuite. Cercetătorii Cassini plănuiesc să privească cu atenţie zonele respective de pe Titan, urmând a evaluat efectele aceste furtuni asupra suprafeţei satelitului.

Web-vânătoare de asteroizi

Subiectul asteroizilor cu potenţial de coliziune cu Terra este mereu unul de actualitate. Mulţi oameni de ştiinţă le urmăresc traiectoria şi încearcă să le determine gradul de ameninţare pe care aceştia îl reprezintă pentru Pământ. De curând NASA Jet Propulsion Laboratory (JPL) a inaugurat un nou site web,  numit Asteroid Watch, care se vrea a fi o resursă importantă de informaţii despre asteroizii şi cometele din preajma Pământului.

Site-ul furnizează publicului larg informaţii despre misiunile NASA destinate studiului cometelor, asteroizilor şi a obiectelor aflate în vecinătatea Pământului. Totodată, aici se vor găsi pe lângă noţiunile de bază despre aceste obiecte şi ultimele noutăţi în ştiinţa şi cercetarea lor. Ştiri despre obiectele din apropierea Terrei, descoperiri şi predicţii despre trecerea lor prin apropierea planetei noastre vor fi disponibile şi accesibile prin serviciile de widget şi RSS feed.  De asemenea informaţii despre aceste obiecte sunt disponibile şi pe feed-ul de Twitter. Proiectul denumit Asteroid Watch va conţine şi link-uri spre site-urile ştiinţifice la care apelează chiar şi cercetătorii renumiţi în studiul asteroizilor.

Cei care sunt interesaţi de subiect sau care pur şi simplu doresc să cunoască mai mult în domeniul asteroizilor sunt invitaţi să viziteze site-ul la adresa de mai jos: Asteroid Watch site – http://www.jpl.nasa.gov/asteroidwatch

Star-party la Sighet

Din 23 iulie până pe 28 iulie, Astroclubului SARM Sighet a organizat un adevărat star-party pentru membrii săi într-o locaţie la vreo 8 km de Sighet. Putem spune că a fost prima ediţie sub denumirea de Dark Skies a taberei, iar numele a fost parcă predestinat pentru că am avut parte de cinci nopţi de magie şi de cer negru şi senin. Am fost în total cam 11 oameni care ne-am bucurat intens de cer şi de tot ce ne-a oferit cu atâta generozitate. Deşi iniţial tabăra a fost la un pas să nu mai aibă loc, totuşi un providenţial bade Ghio ne-a ieşit în cale şi ne-a oferit “grădina” lui (a se citi dealul lui) pentru a organiza tabăra acolo.

Am sosit joi pe la amiază şi după o scurtă masă la lumina lanternei am pornit pe un câmp situat la vreo 150 m de corturi. Fiecare participant a primit o mapă în care avea hărţile necesare, informaţii despre ISS, Iridium, apusul şi răsăritul diverselor obiecte şi informaţii despre curenţii de meteori. În consecinţă eram cu adevărat înarmaţi pentru a face astronomie şi într-adevăr astronomie s-a făcut. Zilele au trecut rapid între orele de somn necesar pentru recuperarea nopţilor şi pregătitul de mâncare delicioasă. De asemenea, anul acesta am avut şi nişte seminarii scurte de vreo oră moderate de către Sorin. Am avut nişte teste iniţiale, iar mai apoi întrebările (care au acoperit subiecte ca sistemul solar, deep-sky, planete, stele, comete, meteori şi asteroizi) au dat naştere la discuţii interesante în care am pus întrebări şi am primit răspunsuri. Totodată am putut realiza şi activităţi practice de recunoaştere şi desenare a constelaţiilor, observaţii la deep-sky, la Jupiter şi la meteori. Am organizat şi o bibliotecă ad-hoc care conţinea colecţia noastră de reviste Sky&Telescope şi Astronomy, dar şi alte resurse ca şi atlase, dicţionare astronomice, ghidul de meteori şi hărţi ale cerului.

Au fost cinci nopţi intense în care unii au făcut cunoştinţă cu cerul, alţii şi-au reamintit ce ştiau dinainte, dar cu siguranţă cu toţii am învăţat foarte multe de la el, dar şi unii de la ceilalţi. Am avut chiar şi nişte oaspeţi veniţi special de la Baia Mare pentru a se uita prin telescopul lui Sorin. A fost o experienţă fascinantă pentru ei datorită faptului că a fost primul lor contact cu astronomia şi pentru prima dată au putut să admire cerul printr-un telescop.

Am plecat din tabără cu amintiri frumoase, cu prietenii trainice, cu lacrimi în ochi că totul trebuie să se termine. Am avut Dark Skies şi ne-am entuziasmat din plin la vederea minunăţiilor cereşti. Cu toţii aşteptăm ediţia de toamnă şi sperăm ca şi alţii să ni se alăture pentru a gusta din plin din bucata noastră de cer senin.

Impact cu Jupiter

Se pare că în urmă cu doar câteva zile un obiect a intrat în coliziune cu cea mai mare planeta a sistemului Solar, Jupiter. Zona de impact a fost descoperită de către astronomul amator Anthony Wesley pe 19 iulie 2009.  Cu ajutorul telescopului său de 14,5 inci a fotografiat o pată întunecată ce a apărut în structurile noroase ale lui Jupiter. Astronomii de la NASA au confirmat şi ei ipoteza unui impact prin fotografiile realizate la Baza de Telescoape în Infraroşu din Hawaii.

Pata luminoasă observată de către telescoapele din Hawaii este de fapt lumina solară reflectată de către materia existentă în atmosfera lui Jupiter. Este posibil ca aceste particule să fie resturi ale unui corp care a lovit planeta şi mai apoi a explodat. Toate indiciile prezente sunt asemănătoare cu cele ale impactului cometei Shoemaker-Levy 9 cu planeta Jupiter. În zilele următoare, această pată ar trebui să se întindă şi va putea fi observată de către astronomii amatori posesori ai unui telescop de mărime medie. Pata este localizată lângă Sistemul II al lui Jupiter la o longitudine de 210°, aproape de polul sud. Astronomii amatori sunt invitaţi să urmărească acest fenomen. Aici veţi putea găsi o hartă cu poziţia lui Jupiter pe cerul nopţii.