Cometa Lulin (C/2007 N3)

Deja devenită cea mai vânată cometă a anului 2009, Lulin începe să ne surprindă cu strălucirea ei, fiind căutată atât de astronomii profesionişti, cât şi de cei amatori. Descoperirea cometei Lulin a fost rezultată din proiectul Lulin Sky Survey, care îşi propune explorarea diverselor populaţii de obiecte mici din sistemul nostru solar.  Lulin a fost descoperită de către astronomii chinezi, iar primul care a văzut cometa în fotografiile de la Lu-lin Observatory a fost Quanzhi Ye.

Observaţiile făcute deja ne indică prezenţa unei cozi şi a unei anti-cozi. Un alt aspect interesant este orbita cometei. Lulin se mişcă în direcţia opusă planetelor, deci viteza sa aparentă este destul de mare.  Dacă vom observa cometa cu un binoclu sau un telescop, vom putea să vedem mişcare aparentă faţă de stelele învecinate.

Cometa va trece la 0.41 unităţi astronomice de Pâmânt, aproximativ de 14,5 ori distanţa de la Luna la Pămînt. Pe 24 februarie se aşteaptă apropierea maximă de planeta noastră, estimându-se că va putea fi observată cu ochiul liber pe un cer de magnitudinea 5-6.  Pentru toţi cei care doresc să o observe, cometa va fi vizibilă întreaga noaptea în constelaţia Leo.

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: