Coroana solară scanată de SPICE

Spectograful SPICE, care va prelua imagini ale coroanei solare, urmează să exploreze cele mai profunde regiuni ale sistemului solar la bordul vehiculului spaţial Solar Orbiter. Spice (Spectral Imaging of the Coronal Environment) a fost proiectat de oamenii de ştiinţă de la Institutul de Cercetare Southwest din Boulder, Colorado. Solar Orbiter va fi poziţionat între Pământ şi Soare.

SPICE este unul dintre cele zece instrumente selectate să zboare la bordul vehiculului. SPICE va măsura lumina emisă de Soare pe diverse lungimi de undă pentru a evalua proprietăţile şi compoziţia plasmei cu o rezoluţie spectrală şi spaţială fără precedent. Cu ajutorul acestor măsurători cercetătorii vor înţelege conexiunea dintre vânturile solare şi regiunile de pe Soare de unde ele provin. Totodată înţelegerea dinamicii Soarelui va duce la descoperirea efectelor sale asupra Pământului şi a întregului sistem solar.

SPICE este parte din programul NASA „Trăind cu o stea”, care are menirea de a înţelege cum şi de ce Soarele variază, cum răspund sistemele planetare acestor variaţii şi care sunt efectele Soarelui asupra spaţiului uman şi asupra activităţilor de pe Pământ.

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: