AstROmania 2010

Probabil aveam nevoie de o pauză pentru blog pentru a reveni cu forţe proaspete şi luna august a însemnat pentru mine această pauză bine-meritată, zic eu. Totuşi chiar daca blogul a fost pus puţin pe stand-by, astronomia a continuat să ocupe un loc important în lunile calde şi senine de vară.

De ceva vreme am intenţionat să vă povestesc cum a fost în star-party-ul organizat în Pasul Rotunda, munţii Rodnei, numit generic AstROmania 2010. Pot spune că a fost o experienţă interesantă, relaxantă şi foarte astronomică. Am fost o şleată de oameni, zice-se nebuni după astronomie, care am campat voioşi la cabana Liviu Croitoru. Ca să rezum pe scurt ce a fost acolo, mi-ar trebuit vreo câteva cărţi. Varianta foarte concisă ar fi cam aceasta.

Ziua 1: Sosim în tabară primii şi aşteptăm, aşteptăm. După o vreme apare lumea. Pupături, impresii, oboseală, râsete. Cazarma cu steagul României. Seara cer parţial senin, negru, aşteptându-l pe Alin and co. Târziu în noapte ajungem la numărul complet, totul e ok, lacrimi de bucurie (exagerez aici fireste). Somn până dimineaţa. Adica mai exact somn începând cu dimineaţa.

Ziua 2: Se scoate artileria grea. Telescoape mari şi foarte mari. Se curăţă, se lustruiesc, se râde, se pregătesc pentru noapte. Seara surpriză neplăcută, plouă torenţial. Stăm deznădăjduiţi la poveşti, ploaie nu se opreşte. Facem team building şi după ce terminăm de clădit, undeva spre dimineaţă somn.

Ziua 3: Excursie pe vârful La Omu pentru cei mai curajoşi. Ceilalţi lenevesc toată ziua, se plimbă cu maşina şi aşteaptă seara. Spre seară pârliţi şi obosiţi de vai de ei vin excursioniştii. Noi cei odihniţi în lenea zilei aşteptăm seninul. Nu vine şi iar plouă. Nasol. Atâta noroc că astronomii au glasuri de aur şi doinesc de mama focului doar doar vine seninul. După demonstraţia muzicală, norii pare-se că nu s-au speriat şi fiecare a plecat spre odihna bine-meritată după atâtea răgete.

Ziua 4: Deja ne-am săturat de grătare, mici şi cartofi prăjiţi şi mai ales de nori. Majoritatea se odihnesc ziua şi îşi jură să nu mai urce pe munte veci. Seara bate vântul schimbării. Dar nu bate suficient de tare. Unii trag din narghilea si aduc ceaţa peste noi. Cerul e destul de senin. Dar nu se vede mai nimic de ceaţă.

Ziua 5: Se stabileşte evident un nou partid astronomic şi se declară România Republică Astronomică  Română (de meteori). Unii vor democrată, alţii socialistă. Gusturile politice nu se discută. Plini de avânt şi animaţi de perspectivele strălucite, clubul excursioniştilor montani se îndreaptă spre a cuceri un nou vârf de munte. De data asta înghesuiţi toţi în maşina de teren. Ajung victorioşi până la lacul Lala, iau o gură de apă şi vin înapoi în tabără. Între timp la cabană se face calitate germană şi se lipesc heatere în draci. Toate lumea e în culmea extazului, se anunţă o noapte de vis. Se anunţă numai. Noaptea e destul de ok. Aproape senină de tot. Abeluri şi alte chestii cetoase cica s-ar observa, dar nimeni nu ştie cu siguranţă. Ne uităm după meteori. Maine e maximul.

Ziua 6: Un fel de ziua X, maximul Perseidelor. Sacrificăm adaptarea pentru comoditatea înregistrării pe telefon. Înţepenesc 5 ore pe izopren. În rest fiecare face ce vrea. De la foto la observaţii vizuale, la meteori, la maşina de spalat Barbie. Din când în când se aude clar strigătul de război: Timoaşcăăăăăăăăăăăăăă.

Ziua 7: Se sparge cheful. Mai mult de jumate de lume pleacă. Lacrimi în ochi (de data asta pe bune). Restul aşteptăm seara. E mai frig ca în serile trecute, dar şi mai senin. 350-ul prinde praf. Ne uităm la tot felul de galaxii slabe cu 300 lui Sorin. Facem ţurţuri. Ultimii mohicani se duc spre dimineaţă la somn. Ca un rămas bun vedem pe geamul cabanei ultimii doi meteori. A fost un vis cu adevărat frumos.

Ţin să mulţumesc tuturor celor care au participat. Fără ei nu ar fi fost atât de pitoresc, nebunesc, frumos şi astronomic.

Să ne vedem cu bine la anul!

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: