Archive for the Astro-ştiri Category

Ziua Astronomiei 2010

Posted in Astro-ştiri, Manifestări astronomice on aprilie 22, 2010 by Claudia Hotea

Ziua Astronomiei este principala activitate a astronomilor la nivel mondial prin care oricine poate să observe în mod gratuit, din locuri publice, frumuseţile cerului înstelat. În 2010, Ziua Astronomiei are loc primavara pe 24 aprilie şi toamna pe 16 octombrie.

Cu ocazia Zilei Astronomiei din 24 aprilie 2010, Astroclubul SARM Sighet organizează în municipiul de pe malul Tisei un eveniment pentru public. Manifestările vor avea loc în parcul Grădina Morii (spre Stadionul Municipal) începand cu ora 17. Programul zilei debutează cu observaţii solare prin instrumente dotate cu filtre speciale. Până la lasarea serii se vor purta discuţii pe teme astronomice şi în limita posibilităţilor, se vor da răspunsuri întrebărilor publicului. Odată cu apropierea apusului se va trece la observarea Lunii şi a luceafarului de seară – planeta Venus pe cerul încă luminat de Soare. În cazul în care condiţiile o vor permite, vizitatorii vor putea să observe şi unele constelaţii arătate, bineînţeles, de către organizatori. Seara de observaţii se va încheia în jurul orei 22.00.

Astroclubul SARM Sighet lanseaza tuturor celor interesati invitaţia de a participa la această manifestare. Sunteţi asteptaţi cu drag !

Reclame

Întâlnire de gradul 3 cu Gliese 710

Posted in Astro-ştiri, Comete, Stele on martie 25, 2010 by Claudia Hotea

Dacă ameninţările legate de Nemesis şi Nibiru erau o simplă păcăleală de copii, o nouă ameninţare de data aceasta reală se poate abate asupra sistemului nostru solar. Acest fapt nu înseamnă că Terra va pieri într-o catastrofă de proporţii cosmice, dar o parte din sistemul nostru solar va fi afectat mai mult sau mai puţin.

Ameninţarea vine din partea stelei Gliese 710. Această stea este o obscură pitică portocalie de magnitudinea 10, situată la 63 de ani-lumină distanţă în constelaţia Serpens. Astronomii au început să observe atent această stea în urmă cu un deceniu şi au constatat că în viitorul foarte îndepărtat Gliese 710 ar putea trece la o distanţă de 1,3 ani-lumină de Soare.

Totuşi această distanţă nu este suficient de mare pentru a perturba planetele de pe orbitele lor. Pe de altă parte ar putea cauza nişte perturbări în Norul lui Oort. Acesta este locul unde îşi au sălaşul milioane de comete şi se întinde până la limita atracţiei gravitaţionale a Soarelui. Cercetătorii estimează că cele 2,4 milioane de obiecte din Norul lui Oort pot fi perturbate şi puse pe o traiectorii care să întâlnească Pământul. Riscul ca o cometă să lovească planeta noastră însă creşte cu doar 10%.

Astfel de mişcări şi de întâlniri cosmice au mai avut loc, iar urmările lor se pot vedea prin discontinuităţile din Norul lui Oort. Totuşi nu este cazul să ne alarmăm. Următoarea întâlnire de acest gen este preconizată abia peste 1 milion şi jumătate de ani. Până atunci ne vom bucura de cometele care vin frumos şi regulat prin sistemul nostru solar.

Lumina zodiacală

Posted in Astro-ştiri on martie 13, 2010 by Claudia Hotea

Zodiacal light from La Silla ObservatoryDeşi poate uitându-vă la titlul acestui post vă vin în minte tot felul de lucruri mistico-magice, lumina zodiacală nu este nici unul dintre acestea, ci o frumoasă strălucire a cerului de seară sau de dimineaţă. Zilele acestea de primăvară sunt propice pentru astronomii din emisfera nordică în căutarea luminii zodiacale.

Pe cât de frumoasă şi de misterioasă e, pe atât de greu de sesizat. De ce greu? Pentru că avem nevoie de un cer negru ca păcura, fără poluare luminoasă, pentru a o putea vedea. Lumina zodiacală apare primăvară, după amurg ca un con de lumină şi poate fi urmărită de-a lungul eclipticii. Toamna ea apare pe cerul de dimineaţă. Frumuseţea ei se poate vedea în fotografia alăturată, dar originea ei a rămas până nu demult un mister.

Lumina zodiacală este cunoscută încă de pe vremea profetul islamic Mohamed, care a descris-o, în contextul celor cinci rugăciuni ale zilei şi a numit-o „zorii falşi” (al-fajr al-kaadhib‎ الفجر الكاذب).  El face distincţia între lumina zodiacală de seară şi crepusculul de dimineaţă. Aceste descrieri astronomice şi aplicaţii practice au fost un element vital în definirea epocii de aur a astronomiei islamice.

Cercetările ulterioare au demonstrat că lumina zodiacală se formează cu ajutorul luminii solare care se reflectă în minusculele fire de praf care se străbat haotic zona interioară a sistemului solar. Din moment ce strălucirea e mai puternică de-a lungul eclipticii, este logic să presupunem că asteroizii au avut un rol important în formarea sa. Descoperirile recente au stabilit că praful cometelor trebuie să joace un rol important în această mixtură de praf.

Dar până când oamenii de ştiinţă vor determina cu exactitate compoziţia prafului care este „vinovat” pentru lumina misterioasă, vă invit să o căutăm pe cerul serii. Iar dacă nu o vom vedea vă invit să ne bucurăm de Apod-ul zilei de 12 februarie 2009, o fericită întâlnire între Caleea Lactee şi lumina zodiacală.

Concursul Maratonul Messier 2010

Posted in Astro-ştiri, Manifestări astronomice on martie 5, 2010 by Claudia Hotea

Astronomul amator Sorin Hotea, autorul site-ului AstroInfo provoacă astronomii amatori români să participe la Maratonul Messier 2010. Începând cu anul 2004 Sorin Hotea a organizat acest eveniment în România. Rezultatele au existat şi acest lucru ar trebui să încurajeze pe pontenţialii participanţi la maraton. Manifestarea face parte din proiectul international Maratonul Messier.

În 2010 premiile maratonului Messier sunt:
Locul I – un ocular Kellner oferit de dr. Alin Tolea
Locul II – un meteorit feros autentic
Locul III – un abonament la AstroInfo Mobile pentru 6 luni
Menţiune – o hartă a cerului mare şi un cd original cu softul Cartes du Ciel

Pentru mai mult informaţii accesaţi pagina dedicată de pe blogul AstroClick sau pagina de concurs de pe site-ul AstroInfo. Mult succes tuturor participanţilor!

Desenul astronomic – 5 paşi esenţiali

Posted in Astro-ştiri, Proiecte astronomice on februarie 4, 2010 by Claudia Hotea

” Dar eu nu pot să desenez!” este fraza pe care o auzim de multe ori când vine vorba de desen, pictura sau orice alt subiect de felul acesta. Chiar dacă pentru mulţi dintre noi a desena un om de exemplu, înseamnă 5 linii şi un cerc, nu trebuie să fii artist ca să realizezi un frumos desen astronomic. Schiţarea unui obiect astronomic nu este nici pe departe dificilă dacă ne înarmăm cu răbdare şi lăsăm graba la o parte.

În primul rând avem nevoie de un telescop, lunetă sau binoclu. Apoi ne trebuie o suprafaţă tare, de exemplu un clipboard sau orice altceva credem de cuviinţă, o foaie de hârtie pe care este desenat un cerc care reprezintă câmpul vizual al instrumentului şi câteva creioane ascuţite cu radieră. De asemenea avem nevoie de o lanternă cu lumină roşie, sau o lanternă pe care am lipit bandă roşie pentru a ne proteja vederea pe timp de noapte. Acum suntem gata pentru a crea propria operă de artă astronomică.

Pasul 1: Stabiliţi ce obiect (galaxie, roi de stele, etc) doriţi să desenaţi şi fixaţi telescopul pe el având grijă ca acesta să fie în centru. Folosiţi un ocular corect astfel încât tot obiectul cât şi alte stele înconjurătoare să intre în câmpul ocularului.

Pasul 2: Începeţi prin a desena stelele cele mai strălucitoare sau trăsăturile cele mai evidente. Desenaţi fiecare stea ţinând cont de poziţia ei faţă de centrul şi marginile câmpului vizual. Încercaţi să observaţi orice aşezare specifică de stele, gen triunghi, linii curbe şi altele. Aveţi grijă ca fiecare stea nou desenată să ţină seama de poziţia ei faţă de stelele deja existente pe hârtie. Încercaţi să reprezentaţi strălucirea stelelor prin puncte mai îngroşate pentru cele mai strălucitoare sau mai mici pentru cele mai puţin strălucitoare.

Pasul 3: Încercaţi să identificaţi cele mai slabe stele din câmpul vizual şi să le reprezentaţi cât mai fidel. Punctele respective nu trebuie să fie foarte îngroşate.

Pasul 4: Străduiţi-vă să identificaţi şi stelele care sunt aproape de magnitudinea limită şi reprezentaţi-le prin puncte mici. Pentru obiecte deep-sky, încercaţi să observaţi şi cele mai fine detalii.

Pasul 5: Opera de artă este aproape gata. Tot ce mai trebuie să faceţi este să îi daţi un titlu şi să notaţi data, ora, telescopul folosit, ocularul folosit şi condiţiile de observare.

Desenul astronomic poate că nu este la fel de rapid şi de exact ca şi fotografia digitală, dar ne dă posibilitatea să privim îndelung subiectul desenat. Astfel putem observa nuanţe şi lucruri pe care nu le vedem privind fugitiv prin telescop.

În partea stângă-sus, putem observa un frumos desen realizat de către prof. Sorin Hotea, cometei 17P/Holmes. Desenul a fost realizat pe o foaie normală de hârtie, apoi a fost scanat şi i-au fost inversate culorile pentru a obţine efectul de cer negru. Pentru cei care doresc să înceapă să deseneze astronomic, vă oferim o fişă de observaţii utilă tuturor. Fişa o puteţi descărca de AICI. Mult succes tuturor!!!

2010 – evenimente astronomice

Posted in Astro-ştiri on ianuarie 6, 2010 by Claudia Hotea

Chiar dacă în acest an nu ne va lovi nici o planetă imaginară X, Y sau Nibiru, totuşi astronomii adevăraţi vor avea parte pe cerul nopţii de o adevărată fiestă. Anul MMX cum s-ar scrie anul 2010 in cifre romane, ne va aduce pe lângă câteva eclipse diverse alte fenomene interesante cunoscute şi să sperăm şi unele surprize.

Lăsând la o parte eclipsele de Soare, cea mai apropiată pe 15 ianuarie 2010, pe care le vom trata în posturile viitoare, în cele ce urmează vom face o scurtă incursiune în evenimentele deosebite ale nopţilor ce vor urma în acest an.

Ianuarie – Marte se apropie de noi la cea mai mică distanţă pe anul asta pe 27 ianuarie. Distanta minină va fi de 96 de milioane de km. Planeta rosie va fi aproape la fel de strălucitoare ca steaua Sirius, creând astfel un contrast plăcut de portocaliu şi albastru pe cerul nopţii. Două nopţi mai târziu cea mai mare Lună plină a anului 2010 va răsări pe 29 ianuarie şi se va afla în apropierea lui Marte, care va fi şi ea în opoziţie.

Martie – În luna martie stăpânul cerului va fi Saturn. Cu inelele sale înclinate, Saturn va atinge strălucirea maximă pe data de 21. Va fi ultima opoziţie mai ciudată, cu o magnitudine de doar 0,5, până la mijlocul anilor 2020. În anii următori, inelele lui Saturn se vor vedea din ce în ce mai clar.

Aprilie – Planeta Mercur va fi vizibilă în primele 10 zile din aprilie pe cerul de seară şi va fi în permanenţă însoţit de strălucitorul Venus aflat în partea sa stângă.

Iunie – În primele 10 zile ale lui iunie vom fi martori la o întâlnire dintre constelaţia Leo şi planeta Marte. Marte va fi aproape de steaua albastră din Leo, Regulus. Cele două au o strălucire identică şi vor putea fi deosebite cu ajutorul culorilor: Marte este portocaliu-roşiatic, iar Regulus albăstrui.

August – Pentru a patra oară în acest secol, curentul de meteori Perseide va beneficia de nopţi fără Lună, condiţii ideale pentru observarea „ploii de stele”. Pe data de 11 august, puteţi găsi un loc fără poluare luminoasă şi să vă bucuraţi sub cerul de vară de spectacolul naturii.

Septembrie – Jupiter este regele lunii septembrie. Planeta va fi la opoziţie pe 21 septembrie şi va avea cea mai mare strălucire din 1963 până în prezent. Jupiter va ajunge la magnitudinea de -2,9 şi va domina cerul serii. Uranus se va afla şi el la opoziţie pe data de 21 şi va putea fi observat deasupra lui Jupiter cu ajutorul binoclului. Tot în această seară de 21 vom avea încă o surpriză. Satelitul natural Europa va tranzita discul lui Jupiter şi va oferi un spectacol pe cinste. Deci, notaţi-vă data de 21 septembrie 2010 în agendă!

Decembrie – Venus este planeta regină a lunii lui Cojoc. Venus va atinge magnitudinea de -4,9 cu o oră înaintea crepusculului de dimineaţă. Sub puternica strălucire a planetei, obiectele pot lăsa umbre, creând un spectacol inedit. Pe data de 13 decembrie, curentul de meteori Geminide ne va încânta cu o abundenţă de meteori care va putea fi observată nestingherit, din moment ce Luna va apune imediat după miezul nopţii. Geminidele sunt alcătuite dintr-un material ciudat care nu seamănă cu meteorii celorlalţi curenţi. Meteorii Geminide sunt strălucitori şi se deplasează relativ încet. Anul 2010 se va încheia glorios cu o eclipsă totală de Lună vizibilă în întregime din Statele Unite şi Canada. Dacă sunteţi prin zonă, notaţi-vă în calendar data de 21 decembrie. Luna eclipsată va fi foarte sus pe cer şi va atinge punctul maxim la miezul nopţii, chiar înainte de începutul eclipsei.

AstroClick vă urează un an plăcut de observaţii, cu cât mai multe evenimente bifate şi vă promite că vă va fi alături de fiecare dată cu noi şi noi informaţii. Rămâneţi aproape şi un cer senin şi negru în 2010!

Sărbători fericite!!!

Posted in Astro-ştiri on decembrie 24, 2009 by Claudia Hotea

Blogul AstroClick  urează un Crăciun liniştit şi senin şi un An Nou plin de realizări tuturor celor care iubesc astronomia şi tuturor cititorilor blogului! Fie ca lumina stelei Naşterii să vă călăuzească viaţa şi gândurile!

Să ne vedem cu bine în 2010 şi să nu uităm că la trecerea dintre ani cerul ne-a pregătit o nouă surpriză: o eclipsă parţială de Lună!

CRĂCIUN FERICIT ŞI LA MULŢI ANI!!!