Archive for the Fenomene optice Category

Halo-ul lunar printre zâmbete

Posted in Fenomene atmosferice, Fenomene optice on Ianuarie 28, 2010 by Claudia Hotea

Un minunat halo lunar a încântat locuitorii nordului României în seara zilei de marţi 26 ianuarie 2010. Fenomenul a incitat curiozitatea şi imaginaţia celor care au avut ocazia să îl vadă. Cu această ocazie, curioşii au aflat că halo-ul este un cerc cu raza de 22° în jurul Soarelui (ziua) sau Lunii (noaptea) care apare când lumina Soarelui sau a Lunii trece printr-un strat fin de nori cirrostratus care conţine milioane de cristale de gheaţă de forma unor prisme hexagonale, lumina fiind refractată de două feţe ale cristalelor.

Halo-ul a stârnit curiozitatea celor mai mici dintre privitori. Ei s-au grăbit să îl deseneze şi să ofere explicaţii care mai de care mai hazlii la întrebarea: Ce s-a întâmplat aseară? Iată câteva răspunsuri:

„Cred că particule de roci s-au desprins din roci mai mari şi datorită forţei de atracţie au orbitat în jurul lunii” (Miruna)

„Deci să zic eu nu ştim ce era!! Poate sunt extratereştrii! Ne studiază vă zic eu într-o zi vor ateriza” (Daniel)

„Eu cred că a fost un nor de gheaţă deoarece din cauza frigului”(Corina)

„Eu cred că era materie neagră” (Samuel)

„A fost ceva magnific, a fost un cerc în jurul lunii, ce dar ceea ce e ciudat este că luna nu era plină. Eu cred că era un fenomen ciudat pe care nu ştiu să îl explic. Dacă era lună plină înţelegeam că e o invazie de vârcolaci dar aşa a fost un fenomen” (Ema)

„În faţa Lunii plina erau mai multe fragmente de rocă care s-au desprins dintr-un meteorit sau o cometă. Aceste fragmente au orbitat în jurul Lunii timp de 5 ore.” (Pascu)

Vă invit să fim totuşi cu ochii în patru poate vom avea ocazia să vedem din nou un frumos halo lunar sau solar. Până una alta vă las să vă bucuraţi de impresiile micuţilor care au învăţat şi văzut pentru prima dată în viaţă un halo şi de fotografiile realizate de prof. Sorin Hotea pe site-ul AstroInfo.

Să fie lumină…

Posted in Astro-ştiri, Fenomene optice on Iunie 26, 2009 by Claudia Hotea

Şi a fost lumină. Dar ce mai exact este această lumină care ne înconjoară, care parcă nu ştim de unde vine şi unde pleacă? În mod normal atunci când ne referim la lumină, avem în minte secţiunea de spectru electromagnetic vizibil ochiului uman. Lumina vizibilă face parte din spectrul electromagnetic împreună cu razele Gamma, razele X, ultravioletele, infraroşiile, microundele şi undele radio. La fel ca orice radiaţie a spectrului, lumina viziblă poate avea caracteristicile similare unui val (undă), dar şi unei particule.

Diferenţa în această dualitate undă-particulă depinde de nivelul de energie a radiaţiei electromagnetice. Această diferenţă face ca unele proprietăţi să fie mai pronunţate decât altele. De exemplu, microundele au proprietăţile unei unde, pe când razele X au proprietăţi de particulă, dar îşi păstrează unele proprietăţi de undă.

Înainte de 1990, oamenii de ştiinţă au încadrat lumina vizibilă în spectrul electromagnetic şi au afirmat că ea se propagă sub formă de undă. Totuşi la un deceniu distanţă, experimentele efectuate au aruncat o umbră de îndoială asupra proprietăţilor de undă ale luminii. Fizicienii au obţinut suficientă date încât să afirme proprietăţile de particulă ale luminii. Pe lângă aceasta s-a observat şi importanţa modului în care se propagă lumină, ca unda sau particulă. Proprietăţile de undă nu sunt observabile la obiectele mari ca oamenii sau planetele. Totuşi la nivel particulelor subatomice care formează obiectele mari, aceste proprietăţi sunt vizibile.

Dacă ar fi să răspundem la întrebarea finală: Totuşi ce este lumină – undă sau particulă? Ştiinţa ne răspunde că amândouă.

Măgarul solar

Posted in Fenomene optice on Aprilie 13, 2009 by Claudia Hotea

Fenomenul optic cunoscut sub numele de sundog sau parhelia poate fi deseori sesizat în preajma discului Solar. „Câinele solar” este de fapt o pată foarte luminoasă care se găseşte pe un halou solar. Parhelia este un fenomen optic atmosferic asociat cu reflexia sau refracţia luminii solare în micile cristale de gheaţă care compun norii cirrus. Deseori, se pot observa două astfel de fenomene concomitent, de o parte şi de alta a Soarelui.

Când Soarele este destul de aproape de orizont cele două formaţiuni sundog sunt localizate pe haloul cu raza de  22°. În timp ce Soarele se înalţă, parhelia se mută încet mai departe, dispărând când Soarele ajunge la 61° deasupra orizontului.

Pământul este prima planetă de la Soare care are cantităţi semnificative de nori ce conţin cristale de gheaţă, facilitând astfel formarea fenomenelor sundog. Pe lângă fenomenele sundog, pot apărea şi alte fenomene optice în atmosfera terestră cum ar fi: haloul, arcul tangent, circumscris şi circumzenital, sunpillar, cercul parhelic.

Pe alte planete şi luni, apa şi gheaţa sunt mai rare, totuşi diverse structuri cristaline produc diverse halouri. Pe marile gigante gazoase (Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun), norii de amoniu, metan sau alte substanţe formează halouri care pot avea patru sau chiar mai multe fenomene sundog.

De data aceasta, francezul Erwan Henry of Carnac, ne oferă o imagine puţin mai haioasă, în care câinele solar convieţuieşte fericit cu prietenul său prin coincidenţă, un măgar tare simpatic.