Archive for the Stele Category

Întâlnire de gradul 3 cu Gliese 710

Posted in Astro-ştiri, Comete, Stele on Martie 25, 2010 by Claudia Hotea

Dacă ameninţările legate de Nemesis şi Nibiru erau o simplă păcăleală de copii, o nouă ameninţare de data aceasta reală se poate abate asupra sistemului nostru solar. Acest fapt nu înseamnă că Terra va pieri într-o catastrofă de proporţii cosmice, dar o parte din sistemul nostru solar va fi afectat mai mult sau mai puţin.

Ameninţarea vine din partea stelei Gliese 710. Această stea este o obscură pitică portocalie de magnitudinea 10, situată la 63 de ani-lumină distanţă în constelaţia Serpens. Astronomii au început să observe atent această stea în urmă cu un deceniu şi au constatat că în viitorul foarte îndepărtat Gliese 710 ar putea trece la o distanţă de 1,3 ani-lumină de Soare.

Totuşi această distanţă nu este suficient de mare pentru a perturba planetele de pe orbitele lor. Pe de altă parte ar putea cauza nişte perturbări în Norul lui Oort. Acesta este locul unde îşi au sălaşul milioane de comete şi se întinde până la limita atracţiei gravitaţionale a Soarelui. Cercetătorii estimează că cele 2,4 milioane de obiecte din Norul lui Oort pot fi perturbate şi puse pe o traiectorii care să întâlnească Pământul. Riscul ca o cometă să lovească planeta noastră însă creşte cu doar 10%.

Astfel de mişcări şi de întâlniri cosmice au mai avut loc, iar urmările lor se pot vedea prin discontinuităţile din Norul lui Oort. Totuşi nu este cazul să ne alarmăm. Următoarea întâlnire de acest gen este preconizată abia peste 1 milion şi jumătate de ani. Până atunci ne vom bucura de cometele care vin frumos şi regulat prin sistemul nostru solar.

Anunțuri

NASA dezvăluie secretele Căii Lactee

Posted in Astro-ştiri, Galaxii, Stele on Noiembrie 12, 2009 by Claudia Hotea

Anul Internaţional al Astronomiei continuă seria de manifestări dedicate celor 400 de ani de când Galileo Galilei a îndreptat pentru prima dată o lunetă spre cer. Una din cele mai importante manifestări are în centrul său NASA şi activităţile sale. Pentru publicul larg, dar şi pentru astronomii amatori şi profesionişti, NASA va dezvălui imagini nemaivăzute ale centrului galaxiei noastre. Aceste imagini vor fi puse la dispoziţia a mai mult de 150 de planetarii, muzee, biblioteci şi şcoli de-a lungul Statelor Unite ale Americii.

Fotografia gigantică este expresia imortalizată a unui centru galactic în plină acţiune, unde forţe imense se ciocnesc şi formează miezul galactic. Imaginea este o compoziţie a trei imagini surprinse de Telescopul Spaţial Hubble, Telescopul Spaţial Spitzer şi Observatorul cu raze X Chandra. Experţii care lucrează cu cele trei telescoape au asamblat cu grijă imaginea finală într-un mozaic foto care oferă cea mai detaliată viziune asupra misteriosului miez al Căii Lactee.

Imaginea, pe care o putem vedea în partea stânga sus, prezintă spectacolul inedit al evoluţiei stelelor, de la regiunile unde stelele iau naştere, la stele tinere şi fierbinţi, la stele bătrâne şi reci, ajungând până la resturile de stea ce au format găuri negre. Toată activitatea stelară se petrece pe fondul unui mediu ostil în centrul căruia domină o gaură neagră super-masivă, de patru milioane de ori mai masivă decât Soarele nostru.

Să ne bucurăm dar de această imagine palpitantă a centrului galaxiei noastre împreună cu lumea întreagă, aducând un omagiu acestui An Internaţional al Astronomiei.

Cristale de cometa sub lupa lui Spitzer

Posted in Comete, Stele on Mai 17, 2009 by Claudia Hotea

Mult timp oamenii de ştiinţă s-au întrebat cum de cristalele de siliciu, care necesită temperaturi ridicate de formare, au fost găsite în componenţa cometelor, care se nasc în zonele periferice, îngheţate ale sistemelor planetare din jurul stelelor.  Se credea că astfel de cristale au fost la început particule necristalizate care au făcut parte din complexul de gaze şi praf din care s-a dezvoltat sistemul solar. O echipă de astronomi a descoperit o posibilă explicaţie pentru unde şi cum aceste cristale s-ar fi format. Ei au folosit Telescopul Spaţial Spitzer pentru a observa evoluţia unei stele tinere asemănătoare Soarelui. Acest studiu oferă noi perspective asupra formării planetelor şi cometelor.

Cercetătorii din Germania, Ungaria şi Olanda au descoperit că siliciul pare să fi fost transformat în cristale de către explozia unei stele. Ei au detectat semnătura în infraroşu a cristalelor de siliciu pe discul de gaz şi praf care înconjoară steaua EX Lupi. Aceste cristale nu au fost remarcate anterior pe discul stelei datorită inactivităţii acesteia. EX Lupi este o stea tânără cu o componenţa chimică similară cu a Soarelui nostru de acum 4 sau 5 miliarde de ani în urmă. De câţiva ani, steaua trece printr-o serie de explozii. Acestea variază în intensitate, erupţii masive producându-se la un interval de circa 50 de ani.  În anul 2008, spectrul în infraroşu al stelei arată prezenţa cristalelor de siliciu deasupra prafului amorf. Cristalele par să fie fierbinţi, dovadă a formării lor la temperaturi ridicate. Totuşi procesul de încălzire nu a fost unul brusc, pentru că dacă ar fi fost aşa, cristalele trebuiau deja să fie răcite.

Viaţă lângă stelele reci?

Posted in Planete, Stele on Aprilie 9, 2009 by Claudia Hotea

Se crede că viaţa pe Pământ s-a născut dintr-o” supă” fierbinte de elemente chimice. Dar oare un astfel de amestec poate exista şi în jurul altor planete? Un studiu nou provenit de la astronomii NASA împreună cu Telescopul Spaţial Spitzer intuieşte că stelele mai reci decât Soarele pot avea un mix diferit de elemente chimice prebiotice.

Componenta prebiotică, numită cianidă de hidrogen, a fost căutată de către Spitzer în materialul care se învârte în jurul diverselor stele. Cianida de hidrogen face parte din familia adeninelor, care sunt de fapt elemente care compun ADN-ul. Moleculele de cianidă au fost detectate în jurul stelelor galbene, asemănătoare cu Soarele, dar nu au fost găsite în jurul stelelor mai reci şi mai mici, ca de exemplu piticele roşii sau maro.

Stelele tinere se nasc înăuntrul unor învelişuri de praf şi gaz care în final iau forma unor discuri. Praful şi gazul reprezintă materia primă de formare a planetelor. Oamenii de ştiinţă speculează că moleculele vieţii primordiale pot să se formeze în aceste discuri.

Descoperirea acestor elemente chimice pot avea implicaţii asupra planetelor descoperite recent în jurul stelelor pitice de tip M. Unele dintre aceste planete par a fi versiuni la scară mare a Pământului, dar până în prezent nici una nu pare a orbita într-o zonă în care apa ar putea fi lichidă. Daca s-ar descoperi totuşi o astfel de planetă, astronomii nu sunt siguri că ea ar putea susţine viaţa. Piticele M au un puternic magnetism care ar putea fi nefavorabil dezvoltării vieţii. Pe lângă aceasta, aceste planete ar putea avea un deficit de cianide de hidrogen, element care pare să fie o parte din noi.

Mâna din cer

Posted in Deep-sky, Stele on Aprilie 8, 2009 by Claudia Hotea

Încă odată universul ne întinde o mână simbolică printr-un mic, dar dens obiect ceresc de numai 20 de kilometri diametru. În centrul imaginii spectaculoase surprinsă de Observatorul X-ray Chandra, se găseşte un pulsar tânăr şi puternic, cunoscut sub numele de PSR B1509-58. Pulsarul este o stea neutronică care se învârteşte foarte rapid şi care răspândeşte energie  în spaţiul din jurul său, creând structuri complexe şi interesante.

Chandra a detectat o variaţie de raze X de la cele cu energie mai slabă (culoarea roşie), până la cele mai puternice emisii (culoarea albastră). Astronomii cred ca B1509 are o vârsta de 1700 de ani şi se află la 17.000 de ani-lumină distanţă.

Stelele neutronice sunt create de stele masive care îşi consumă „combustibilul”. În urma acestui fapt se produce o implozie a stelei. B1509 face 7 rotaţii pe secundă şi eliberează energie la viteze considerabile care formează o nebuloasă similară cu nebuloasa Crab . Totuşi nebuloasa formată de B1509 este de 15 ori mai mare decât nebuloasa Crab. Aceste fenomene se datorează cel mai probabil câmpului magnetic al stelei, care este de 15 trilioane de ori mai mare decât al Pământului.

Theta 1 Orionis C

Posted in Stele on Aprilie 3, 2009 by Claudia Hotea

O echipă de astronomi de la Institutul Max Planck de Radio Astronomie au obţinut cea mai clară imagine a stelei duble Theta 1 Orionis C din roiul Orion Trapezium. Această stea este cea mai masivă din apropierea regiunii unde se presupune că s-ar forma stele. Noua imagine separă în mod clar cele două stele masive din tânărul sistem stelar. Observaţiile au o rezoluţie spaţială de aproximativ 2 milisecunde de arc, ceea ce e echivalent mărimii unei maşini pe suprafaţa Lunii.

Theta 1 Ori C este steaua cea mai luminoasă care domină zona de formare de stelelor din Orion. Localizată la o distanţă de doar 1.300 ani-lumină, această zonă din Orion este cea mai apropiată zonă în care stelele masive se nasc. Ea reprezintă un laborator unic de studiere în detaliu a procesului de formare a stelelor cu masă mare. Radiaţia intensă a lui Theta 1 Ori C ionizează întreaga Nebuloasă Orion. Cu toate că Theta 1 Ori C părea să fie o singură stea, echipa de astronomi a descoperit existenţa unui vecin apropiat. Măsurătorile arată că cele două stele masive au o orbită foarte excentrică cuprinsă într-o perioadă de 11 ani.

Simbioza dintre un roi deschis şi o nebuloasă planetară

Posted in Astro-ştiri, Deep-sky, Galaxii, Stele on Martie 31, 2009 by Claudia Hotea

Recent telescopul spaţial Hubble a surprins imaginea unui vechi „cuplu” ceresc. Este vorba de o nebuloasă, rămăşită a unei stele bătrâne, care se află în mijlocul unui roi de stele, care de obicei s-ar destrăma înainte ca stelele ce îl formează să atingă vârste înaintate. Portretul acestor doi parteneri spaţiali a fost relizat pe 15 ianuarie.

Imaginea prezintă nebuloasa planetară NGC 2818, care s-a format în urma morţii unei stele care a început să îşi disperseze straturile superioare. Această nebuloasă planetară se găseşte în mijlocul roiului  deschis NGC 2818A. Acest roi este un grup recent de stele ţinute împreună de gravitaţie.

Majoritatea roiurilor deschise se dispersează în spaţiu pe parcursul a câtorva sute de milioane de ani. De obicei procesul durează mai mult decât acel al formării unei nebuloase planetare. În cazul de faţă NGC 2818A este un roi cu o durată de viaţă neobişnuit de mare, estimată la 1 miliard de ani.  Putem deduce astfel că astfel de „simbioze” sunt destul de rare, dar totuşi de o spectaculozitate deosebită.